Charles Bukowski
Lydia. April. Dee Dee. Nicole. Mindy. Katherine. Tammie. Joanna. Mercedes. Cecilia. Liza. Hilda. Gertrude. Cassie. Debra. Tessie. Sara. Iris. Valerie. Tanya. Valencia.
Sunt femeile (sper că nu mi-a scăpat vreuna) care trec prin patul lui Henry „Hank” Chinaski în romanul Femei al lui Charles Bukowski. La momentul în care începe romanul, Hank (alter ego-ul străveziu al scriitorului însuși), are 50 de ani. A scăpat de mult de zecile de slujbe meschine și abrutizante care i-au marcat tinerețea. A demisionat și de la Poștă, unde lucrase 12 ani și de unde își dăduse demisia pentru a deveni scriitor. Și scria. Oriunde. În bucătărie, în sufragerie, în mașină, în avion. Nu avea nevoie de burse de creație în castele vieneze pentru a scuipa poem după poem la mașina de scris. Era, probabil, cel mai mare scriitor necunoscut al Americii, un „marchiz de Sade de mâna a doua”, cum singur se descrie la un moment dat.
Femei
Când nu scria, de obicei bea. Nu că atunci când scria nu era băut. De fapt, era pilit mai tot timpul. Chiar și când conducea sau când mergea cu avionul. Ocazional, prindea câte o lectură în public, prin universități sau baruri. O dată a stat chiar în camera celebrei Janis Joplin din la fel de celebrul Chelsea Hotel din New York. Murea de frică de fiecare dată când apărea în fața cititorilor, singur ca un condamnat în fața plutonului de execuție. Și o scotea la capăt turnând serios în el tot ce prindea.
Citește o recenzie a romanului Adevărata viață a lui Sebastian Knight, de Vladimir Nabokov.
Dar lecturile, ca și chefurile, erau prilejuri de a cunoaște femei. Și Hank cunoștea destul de multe. Brunete, blonde, roșcate. Înalte și scunde. Grase și slabe. Vegetariene, artiste, burgheze, turiste, curve, cu copii sau fără, cu soți sau fără, tinere, mai puțin tinere, nebune, nebune de legat. Și îi plac toate.
„Nu sînt un filozof. Fiecare femeie e diferită. În esență, par să fie o combinație între ce-i mai bun și ce-i mai rău – combinație de magic și îngrozitor. Totuși, sunt bucuros că există”, spune el undeva în carte.
După ultima pagină rămâi cu sentimentul că, dintr-un motiv sau altul, femeile sunt mai complexe, că au ceva în plus. Tot Hank o spune cel mai bine: „Îmi plăceau culorile hainelor lor; felul în care mergeau; cruzimea de pe unele chipuri; din când în când frumusețea aproape pură a unui alt chip, total și încântător feminină. Erau mai cu moț decât noi: plănuiau mult mai bine și erau organizate mai bine. În vreme ce bărbații se uitau la forbal sau beau bere sau jucau popice, ele, femeile, se gândeau la noi, concentrându-se, studiind, decizând dacă să ne accepte, să ne dea papucii, să ne schimbe, să ne ucidă sau, pur și simplu, să ne părăsească. În cele din urmă, nici nu prea conta. Indiferent ce făceau, noi sfârșeam singuri și nebuni.”
Exitus.
*
Romanul Femei a fost tradus de Florin Șlapac și tradus de Polirom.
Citește un top al celor mai cunoscuți scriitori mustăcioși din secolul XX.
Tag-uri: Niciun tag pentru acest articol
