Zelda Fitzgerald
Dacă ar fi trăit în zilele noastre, am fi urmărit aventurile Zeldei Fitzgerald în tabloide aşa cum citim despre Paris Hilton sau Lindsay Lohan.
Probabil că ar fi ajuns celebră chiar şi dacă nu l-ar fi întâlnit niciodată pe cel care avea să-i devină soţ, scriitorul F. Scott Fitzgerald. Personalitatea ei magnetică a ieşit la iveală încă din adolescenţă. Crescută de o familie puternic ancorată în convenţiile sociale ale epocii (tatăl ei a fost judecător al Curţii Supreme din Alabama, SUA), Zelda contraria prin comportamentul ei. Era inteligentă şi talentată, însă şcoala nu o interesa. Pe atunci avea alte pasiuni – „băieţii, dansul şi înotul”, după cum singură mărturisea. Îşi cumpărase un costum de înot de culoare pielii pentru a alimenta zvonurile potrivit cărora face baie goală în piscină.
Pe F. Scott Fitzgerald l-a cunoscut (cum altfel) la o petrecere. Chiar dacă nu era pe placul familiei ei, Scott a devenit din ce în ce mai insistent. A modificat trăsăturile eroinei primului său roman, Dincoace de Paradis, pentru a-i semăna Zeldei. Nu multe femei ar fi putut rezista unui astfel de gest, Zelda în niciun caz.
S-au căsătorit la scurt timp după publicarea romanului de debut al lui Scott, în 1920. Cam în acest moment adolescenta sudistă începe să se transforme într-o figură legendară a nebunilor ani ’20, a epocii Jazz-ului şi a generaţiei pierdute. Mai întâi în New York, apoi în Franţa, cei doi sunt în centrul atenţiei oriunde se duc. Zelda pare dezlănţuită: face baie în fântâni publice, dansează pe mese şi îşi arată picioarele la petreceri, bea non-stop, are o legătură sentimentală cu un aviator francez. Comportamentul ei îl face pe Hemingway, care se împrietenise pe atunci cu Scott, să o considere „nebună de legat”. Zelda nu-i rămâne datoare şi îl porecleşte „paiaţă”. Îl acuză chiar şi pe soţul ei că este homosexual şi că are o aventură cu Hemingway, ceea ce duce la certuri şi scene greu de suportat pentru cunoscuţii lor.
Zelda si Scott
După ani de de petreceri şi iad conjugal, în 1927 Zelda reia cu îndârjire lecţiile de balet abandonate în tinereţe. Obsedată de reuşită, exersează până la epuizare. Probabil că acest lucru a fost decisiv, alături de stilul de viaţă epuizant, în declanşarea căderii psihice pe care o suferă la sfârşitul anilor ’20. În 1930 este internată într-un spital de psihiatrie, fiind diagnosticată cu schizofrenie. Avea să-şi petreacă aproape tot restul vieţii sub supraveghere medicală.
Paradoxal, după internare Zelda trece printr-o perioadă foarte creativă. Se apucă de pictură şi scrie un roman, Salvează-mi valsul, publicat în 1932, în care foloseşte foarte multe elemente reale din viaţa ei conjugală cu Scott (spre nemulţumirea acestuia, deşi el făcea acelaşi lucru). Însă criticile devastatoare aduse romanului o distrug psihic. Mai mult internată, fără prieteni, Zelda se desprinde tot mai mult de lumea reală. Nu participă la înmormântarea lui Scott (doborât, în 1940, de un infarct), pe care nu-l mai văzuse de un an şi jumătate. După ce citeşte manuscrisul ultimului roman al soţului ei, Iubirea ultimului magnat, se apucă să scrie, la rândul ei, un nou roman, pe care nu-l finalizează până la moarte.
La data de 10 martie 1948, un incendiu cuprinde spitalul unde era internată Zelda. Aceasta era închisă într-o cameră unde urma să i se administreze electroşocuri şi nu a putut să se salveze. A murit carbonizată, alături de alte nouă paciente.
Intrată într-un con de umbră în a doua parte a vieţii, Zelda revine în atenţia publică după moarte, când viaţa ei alături de Scott devine subiectul mai multor biografii, filme şi piese de teatru (una dintre ele scrisă de dramaturgul Tennessee Williams). Mai mult, Zelda devine un icon al mişcării feministe din anii ’70, care o consideră o victimă a unui soţ alcoolic şi dezaxat şi nu motorul prăbuşirii unui scriitor extrem de talentat, aşa cum era considerată până atunci. Destinul ei şi al lui Scott este rezumat perfect de titlul celui de-al doilea roman al acestuia: Cei frumoşi şi blestemaţi.
*
Francis Scott Fitzgerald (1896-1940) a fost un prozator american, reprezentant strălucit al epocii Jazz-ului, termen pe care l-a făcut celebru. Romanul său Marele Gatsby (1925) s-a clasat pe locul secund în topul celor mai importante romane de limbă engleză din secolul trecut (după Ulise al lui James Joyce), în urma unei anchete literare făcute în SUA.
Tag-uri: Ernest Hemingway, F. Scott Fitzgerald, zelda fitzgerald
